Colocviul Internațional de Științe ale Limbajului “Eugeniu Coșeriu”, cu o tradiţie de peste 30 de ani, reprezintă un eveniment academic de referință în următoarele domenii: semiotică, lingvistică, literatură, ştiinţe umaniste, filosofia limbii, didactică.
Inițiat în 1993 la Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava, CISL s-a dezvoltat constant, devenind itinerant, începând cu anul 2001, în spaţiul românesc din România (Suceava), Republica Moldova (Chişinău) şi Ucraina (Cernăuţi). Din acelaşi an, CISL primeşte numele celui mai mare lingvist de origine română, Eugeniu Coşeriu, iniţiator al acestei manifestări ştiinţifice, unică la nivel internaţional.
CISL “Eugeniu Coșeriu” este organizat o dată la doi ani de către una din universităţile partenere: Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea Națională “Yuriy Fedkovych” din Cernăuți și Universitatea de Stat din Moldova.
Aflat la cea de-a XVII-a ediţie în 2023, CISL “Eugeniu Coșeriu” a beneficiat de prezenţa savantului Eugeniu Coşeriu la patru dintre întâlnirile ştiinţifice, ultima fiind în 2001. Alături de marele lingvist, s-au aflat, în calitate de promotori şi susţinători ai manifestării, personalităţi de seamă din domeniul ştiinţelor limbajului, printre care: profesorii universitari Mihail Iordache şi Gheorghe Moldoveanu de la Suceava, profesorul universitar Dumitru Irimia de la Iaşi, profesorul universitar Silviu Berejan din Chişinău, academicienii Grigore Bostan şi Alexandrina Cernov de la Cernăuţi, academicianul român Marius Sala, profesorul emerit Anne-Marie Houdebine, Franţa.
Colocviul Internațional de Științe ale Limbajului “Eugeniu Coșeriu” continuă să fie un forum important pentru dezbateri academice, promovând excelența în cercetarea ştiinţifică umanistă și onorând moștenirea teoretică şi aplicativă a unui mare lingvist, militant neobosit pentru afirmarea limbii române şi a spaţiului românesc.